Așa cum încheiam prezentarea celui de-al treilea articol despre vitralii, la începutul secolului XX ”două nume, din lumea sticlei - sticlarilor, se evidențiază: Luis Comfort Tiffany (despre care am vorbit) și Émile Gallé (despre care va fi vorba în acest articol). Ceea ce îi unește pe acești doi mari artiști este transferarea și transformarea sticlei din zona de lux în cea de bunuri de larg consum, fără a se renunța însă la preocuparea și apartenența la zona artistică a produselor”. Gallé s-a născut la Nancy în 1846, a studiat filosofia, științele naturii, botanica, sculptura și desenul (la Weimar). A crescut într-un mediu în care ceramica și sticla au reprezentat sursa de venit a familiei: tatăl era negustor de produse ceramice și de sticlă iar mama provenea dintr-o familie care deținea o fabrică de oglinzi. Nu este de mirare că, preluând afacerea familiei, a dezvoltat-o îmbinând cunoștințele despre faianță și sticlă cu pasiunea pentru pictură și desen într-o perioadă romantică și în același timp de o efervescență a cercetării științifice spectaculoase.
Gallé nu a fost doar un inovator în domeniul sticlei decorative ; a fost și creator de mobilier, dezvoltând în compania pe care o preluase de la tatăl său o divizie - cum am numi-o astăzi - specializată. Ca și în cazul sticlei, modelele de inspirație provin din lumea florilor sau a ființelor marine (poate și sub influența artei japoneze care a avut o contribuție importantă în definirea și dezvoltarea stilului Art Nouveau)
