Ana-Maria Dabija

ateliere

Arhive: Workshops

Știți diferența dintre un curs și un workshop? Procentul de interactivitate și faptul că workshopul se finalizează de obicei cu un livrabil (un produs) realizat de cursanți, pe un segment din tematica anunțată. Și ca să nu semene a curs... workshopurile le-am gândit întotdeauna în afara Bucureștiului, combinând învățarea cu excursii, cu relaxare, cu socializare...

Mai există ceva interesant, în domeniul proiectării de arhitectură, care se numește charrette adică, pe românește... căruță. Este un workshop interdisciplinar (unde se așează la aceeași masă și în același timp proiectanții de toate specialitățile, cercetători, beneficiari, reprezentanții administrației locale) și care țintește rezolvarea unei probleme specifice.

Și da, are legătură cu șareta, cu arhitectura și cu... Parisul: la sfârșitul secolului al XIX-lea, la  École des Beaux-Arts, predarea proiectelor, la sfârșitul semestrului, se făcea depunând proiectele, machetele etc într-o căruță care se plimba pe străzile Parisului; ai ratat căruța, asta e. Data viitoare. Unii studenți se urcau cumva în șaretă și mai aplicau tușe finale acolo.

Cine știe, poate vom ajunge să organizăm și charrette dar până atunci ne limităm la speranța că vom putea avea câte un workshop pe an.

Satul Banului

Errare Humanum Est sau despre greșeli în proiectare - execuție – exploatare și consecințele acestora. Ultimul workshop organizat de mine în UAUIM. A început ca un curs opțional. Acum peste 20 de ani. La un moment dat, în urmă cu vreo 6-7 ani a fost scos din curriculum. Dar cum studenții de la actualul curs […]

Vezi info
Caru' cu daruri

Extras din volumul 130 de ani de învățământ superior de arhitectură 1892-2022 în România. ”Nu aruncați cataloagele de produse expirate, care nu vă mai reprezintă; aduceți-le studenților, să pună mâna pe ele, să vadă detaliile, să înceapă să le înțeleagă și să le folosească, să-și pună bazele propriilor biblioteci tehnice”... De aici am început, acum […]

Vezi info
Ana-Maria Dabija
© 2024 Copyright
Ana-Maria Dabija - Birou Individual de Arhitectură.
Consultanță in arhitectură si construcții
Toate drepturile rezervate
crossmenuchevron-down