Arhive: Formare profesională

Am auzit nu o dată, studenții zicând ”Aoleu! Abia am scăpat de Fizica din liceu!” E Fizică dar se referă exclusiv la implicațiile și interdependența cu clădirile: trăim pe o planetă însorită, guvernată de legile naturii pe care le-am încadrat în științe ale naturii: fizică, chimie, biologie... și marea artă nu e să sfidăm natura ci să știm cum să gândim conceptul, folosindu-ne de legile Naturii. Cu alte cuvinte, să luăm Natura partener în demersul de a proiecta. De aceea trebuie să cunoaștem fizica. Clădirilor.

Din greșeli se învață, știm. Preferabil însă... din greșelile altora. Există un univers neexplorat de greșeli; de ce să le repetăm când avem atâtea posibilități?! ”Unde-i lume multă e și aglomerație” glumea, pe vremuri, minunatul profesor Cezar Radu la cursul de Estetică. Nu știu dacă e doar aglomerație dar sigur unde-i lume multă, cineva va greși; și când e vorba despre clădiri... atâta lume e implicată, în fiecare fază de proiect, încât sigur cineva va greși ceva. Cu umor sau cu năduf putem vorbi despre greșeli în construcții, în speranța că, poate, vom putea evita să repetăm la nesfârșit aceeași greșeală.

Știați că primul perete-cortină, denumit ca atare are o vechime de peste un secol? Sau că prima fațadă dublă (”double-skin”) e chiar mai bătrână? Veniți la curs și vă mai spun povești cu și despre aceste sisteme de fațade.

Să nu credeți că suntem singurii constructori de pe planetă! Dacă ne uităm în jurul nostru găsim o mulțime de constructori... în ”lumea celor care nu cuvântă” (cum frumos a numit Emil Gârleanu universul de ființe care ne înconjoară), care realizează adevărate orașe pe verticală, cu funcțiuni diverse. Doar că ele sunt realizate la scara lor, nu a noastră. Să nu aveți impresia că în domeniul bio-eco – arhitectură am adus ceva nou, în afară de tehnologie. Nu. Dacă mergem la nivel de principiu...sunt aceleași concepte perene pe care le uităm și pe care le tot redescoperim, în istorie.

Se vorbește – și se scrie – mult astăzi despre ZEB, nZEB, NZEB... se fac calcule, se aprobă strategii și se adoptă reglementări... și se uită că în istoria omenirii am mai avut crize energetice (încă din Antichitate) și că întotdeauna ne-am raportat, ca proiecția-cerc a unei elice circulare pe planul orizontal la elementele perene ale arhitecturii. Trebuie pornit de la concept și de la modelarea spațial-volumetrică ținând cont de Natură, nu de la echipamente; acestea vin să completeze necesarul de energie, după ce s-au propus măsuri de proiectare pasivă (câteodată dublate de modele matematice)

Cea mai complicată tâmplărie poate fi redusă la una (sau mai multe) din literene următoare L, T, Z. Și de aici începem discuția: ce performanțe urmărim, ce materiale, ce condiții tehnice... Nu trebuie să le știm pe toate (nici nu putem și nici nu e bine); trebuie să știm să alegem și să știm unde să căutăm. Și pe cine.

Acoperișul mai este cunoscut și ca a cincea fațadă: îl vezi de undeva, de pe altă clădire mai înaltă, de pe deal, din avion... Rolul lui nu este să fie frumos (deși, de la Vitruviu încoace vorbim de Firmitas – Utilitas – Vensustas) ci să protejeze împotriva intemperiilor (și de acolo și împotriva altor agenți de mediu). Și această protecție s-a făcut cu ce era la îndemână: lemn, piatră, ceramică, stuf, metal, beton...într-o varietate de forme, culori și texturi care se transformă și se nuanțează permanent

Învelitoarea este o componentă a anvelopei clădirii. Ca urmare trebuie să îndeplinească aceleași cerințe: în primul rând să protejeze clădirea împotriva agenților de mediu, cu precădere împotriva zăpezii, ploii, vântului. Pe de altă parte, pe măsură ce au evoluat, învelitorile au asigurat protecție împotriva frigului sau căldurii excesive, au asigurat (ocazional) ventilarea spațiilor dededesubt... De câteva decenii asigură o funcțiune nouă: conservare și producere de energie. Cum? Veniți la curs și vă povestesc.

Oricât ar părea de ciudat, și fațadele au moda lor: acum 300 de ani era de neconceput ca o clădire să fie închisă cu o structură metalică și să fie acoperită cu sticlă! Aia nu e casă; e seră! Palatele care aveau pereții din zidărie de cărămidă erau acoperite cu tencuieli groase, câteodată chiar cu modele decorative pe care nu mai știm a le replica; și nici nu trebuie în proiecte noi; avem destule elemente contemporane pe care să le folosim și care să dea măsura epocii în care trăim.

Cred că sticla este unul din cele mai versatile materiale de construcție contemporane. Și totuși... are o vechime de circa 7000 de ani. Ultimii 50 de ani totuși au transformat sticla nu numai în element transparent de fațadă ci și într-un material de construcție cu răspuns dinamic la acțiunea agenților de mediu