Pluta - un material uimitor. Partea I

Nu este numai un material special prin calitățile sale complexe ci - am eu impresia, uitându-mă în jur - un material de construcție care are parte de o nemeritată uitare în societatea contemporană în care se pare că prețul cel mai mic primează. Așa cum afirm în titlu, pluta este un material natural uimitor.

Am găsit plăci de plută în alcătuiri termo-hidroizolante la clădiri publice din București vechi de peste un secol; vorbește despre plută Victor Asquini în celebrul său Indicator Tehnic (un adevărat manual cu apariție anuală în perioada interbelică, foarte actual și astăzi la nivel de principiu pentru arhitecți și ingineri; ultima editare a fost în 1947). Despre linoleum ce să mai vorbim, că este o rudă bună a plutei. Atenție! Discutăm despre adevăratul ”linoleum” despre care va fi vorba la un moment dat, în alt articol din seria celor despre plută, nu de înlocuitorul său ).

Ieșind din zona construcțiilor, substantivul ”plută” are o mulțime de definiții și sensuri:

• vorbim despre ”plută” pentru a explicita o alcătuire de transport pe apă, realizată din trunchiuri de copac, legate între ele care... plutesc (AU! Tot de ”plută” dau și aici dar ca verb, nu ca substantiv);
• de la pluta din bușteni ajungem la cei care le mânuiau: plutașii (iar ”Plutașul de pe Bistrița” a fost o operetă compusă de Filaret Barbu) și la activitatea de plutărit;
• ”pluta” este și un accesoriu folosit de pescari la undițe (cam la atât se limitează cunoștințele mele în domeniu);
• eu am învățat să înot făcând ”pluta” pe lacul sărat Belona de la Eforie Nord;
• devenind mailțioasă,  nu o dată am auzit spunându-se despre cineva aiurit că ”e dus cu pluta”.

Cu alte cuvinte, regăsim pluta în atât de multe domenii încât ne încurcăm în ele. Cred, totuși, că la origine toate pleacă de la proprietatea acestui material uimitor de a sta pe suprafața apei.

De ce zic că este un material uimitor? Păi... vedeți și dumneavoastră dacă n-am dreptate, citind seria de articole despre plută 🙂