Știu ce o să spuneți: ”nu există așa ceva!”
Și aveți dreptate. Acoperișul nu-și ia o lopățică și un făraș sau o perie de haine și pac-pac! se scutură singur de zăpadă, nici vorbă de așa ceva. De altfel nimic din ce face - sau nu face - o casă, nu se întâmplă fiindcă poate casa să facă ceva, prin puterea ei; există o proiectare în spate, o știință (nuuu, arhitecții nu sunt cei care doar stabilesc culoarea pe fațadă cum mi-a spus cineva, cu candoare, de curând - și da, mi-a crescut tensiunea argumentând ce face și ce nu face arhitectul... și mai ales ce ar trebui să facă dar asta este o altă poveste pe care, poate, o să v-o spun cândva), există materiale și produse pentru construcții și există o colaborare interdisciplinară între arhitect și specialiștii împreună cu care soluțiile sunt stabilite până la nivel de detaliu.
Deci da, există acoperișuri care se curăță singure de zăpadă dar numai dacă...au fost proiectate să facă asta. Soluțiile care pot să împiedice munții de zăpadă și sulițele de gheață să se răstoarne în capul trecătorilor presupun utilizarea de sisteme și produse dedicate și o detaliere corespunzătoare.
Știți cum ne dăm seama dacă un acoperiș este bine izolat termic? Dacă ”stă” zăpada pe el (adică dacă nu se topește). O poveste teribil de interesantă (zic eu) a fost când s-a ”întors” cupola Pavilionului expozițional din cauza...topirii inegale (și parțiale) a zăpezii după o iarnă cu precipitații abundente. Găsiți articole despre acel episod pe net sau într-o splendidă carte scrisă de Matthys Levy și Mario Salvadori ”De ce cad construcțiile”
