Tradiție și noutate sau cât și dacă s-a schimbat ceva în principiile de alcătuire a învelitorilor din solzi mici
Tradiție și noutate sau cât și dacă s-a schimbat ceva în principiile de alcătuire a învelitorilor din solzi mici
Trebuie să vă spun că acest articol ”Pod, mansardă sau etaj parțial” a fost prima mea colaborare cu revista Cristinei Săndulescu. Îmi amintesc că l-am scris de mână (în 1999 nu aveam calculator) și avea vreo 4 pagini. Deh' scrisul de mână ocupă mai mult loc. Apoi am mai scris un rticol, apoi altul și […]
Există acoperișuri care se curăță singure de zăpadă dacă...au fost proiectate să facă asta. La îndemâna arhitectului există sisteme și produse care pot să împiedice munții de zăpadă și sulițele de gheață să se răstoarne în capul trecătorilor
Articolul se orientează mai ales pe materialele și produsele din care se realizează jgheaburile și burlanele.
Jgheaburile și burlanele, componente ale sistemului de preluare a apei de ploaie, trebuie gândite de la primele faze de proiectare. În caz contrar, improvizațiile pot conduce la compromisuri inacceptabile.
Managementul apei de ploaie realizat prin jgheaburi și burlane reprezintă o modalitate de asigurare a unei bune comportări în timp a clădirii în ansamblul ei sau, dimpotrivă, poate fi sursa unor degradări câteodată foarte importante.
Învelitorile pot fi spectaculoase sau pot ele însele să reprezinte un spectacol pentru privitori. De la păsările din beton și sticlă ale lui Santiago Calatrava la domurile lui Buckminster Fuller, spectacolul învelitorilor este unic și fascinant.
Cupolele sunt sisteme constructive cu o vechime milenară. Panteonul a fost realizat în secolul al II-lea î.Ch. în Roma; Sfânta Sofia a fost construită în Constantinopolul secolului al VI-lea d.Ch. La începutul secolului al XV-lea Filippo Brunelleschi realiza celebra cupolă a catedralei Santa Maria del Fiore la Florența și, un secol mai târziu, Michelangelo construia cupola basilicii Sfântul Petru din Roma. În secolul XX au apărut altfel de cupole: cele geodezice.
Noi le-am numit alcătuiri termo-hidroizolate de învelitori compacte, respectiv cu strat de aer ventilat; în literatura germană poartă numele de acoperișuri calde (Warmdach) sau acoperișuri reci (Kaltdach) iar în documentațiile de limbă engleză apar ca warm-roof respectiv cold roof.
Toată lumea are dreptate: acolo unde în alcătuire se interpune un strat de aer ventilat, învelitoarea și suportul ei sunt - evident - reci: acolo unde alcătuirea este compactă, ea este (mai) caldă.
Ideea de acoperiș verde / vegetal nu e nouă, dimpotrivă! E milenară! Periodic uităm și periodic ne reamintim și reînvățăm filosofia acestui sistem care, bine gândit, bine făcut și bine întreținut (da, trei condiții esențiale), aduce multiple avantaje la nivelul apartamentelor, clădirii, cartierului și orașului.
