Ce să căutăm pe casă?
Eu nu, dar părinții mei, care au crescut la țară, se suiau pe casă, copii fiind. Mama chiar a căzut și în cădere i-a intrat un cui în picior. L-a smuls singură, probabil de spaimă / disperare. Șansa a fost că a ”nimerit” între mușchi pentru că, povestea mama mea, nu a curs sânge ci doar puțin lichid transparent. Urma a rămas la genunchi, la fel și povestea, atâta timp cât mama a fost cu mine pe lumea aceasta.
De fapt nici în pomi nu-mi aduc aminte să mă fi cățărat prea mult. Ce vreți?! Fată de oraș. Dar tocmai că am fost fată de oraș, m-am suit pe... terasa blocului nostru... și pe terasele altor blocuri (copil fiind), că nu era mare brânză să urci scara verticală și să ieși pe casă! Pe vremea noastră lacătele și cheile nu erau la modă, ca astăzi. Nici interfonul. Sunt generația copiilor cu cheia de gât care ne descurcam singuri să mergem la școală, să ne încălzim mâncarea, să ne facem lecțiile, să sărim coarda sau să batem mingea pe maidan, să jucăm ”țară-țară vrem ostași”, ”șotron”, ”elastic”, ”țările” și câte și mai câte...
... și să urcăm pe casă.
Pe atunci nu mă uitam la starea învelitorii - asta a venit cu vârsta și cu profesia - ci la apusul de soare în spatele liniei blocurilor. Nici părinții nu erau îngroziți de escalada noastră: făcuseră mai multe șotii în copilăria lor decât aveam noi imaginația a face. Cum spuneam: mama a căzut de pe acoperiș, și-a zdrelit genunchiul și a agățat, în cădere și un cui.
Acoperișurile nu erau prevăzute cu ”linia vieții”, podine și balustrade de protecție dar asta nu însemna că oamenii nu urcau pe casă pentru întreținerea învelitorilor. Și... aveau mai multă grijă de învelitorile caselor lor (că erau ale lor!) decât cei care, stând la bloc, aveau grijă doar de apartamentele proprii.
... și astfel s-a pierdut obișnuința să urci pe casă pentru a te asigura că acoperișul e în stare bună, că nimic nu obturează străpungerile, că nu crește vreun... plop sau altă plăntuță din semințele purtate de vânt și aciuite printre dalele de protecție ale învelitorii, așa cum s-a întâmplat (și se vede în fotografie) ani de zile pe terasa Școlii de Arhitectură...
