Întotdeauna am considerat că, la o conferință, cel mai important moment este... PAUZA! Nu râdeți și nu ridicați din sprâncene: pauza este momentul în care te duci la persoana / personalitatea / cercetătorul ale cărei lucrări le știi, le-ai citit și-i spui: ”Bună ziua! Aș vrea să discutăm puțin despre lucrarea dumneavoastră... Ce părere aveți despre...”
... și așa se nasc colaborările internaționale.
Despre casa pasivă vorbește (aproape) toată lumea, motivat sau nu, în temă sau - cel mai adesea - după ureche. Casa pasivă este un produs finit, apărat de un patent. Este (dacă ne ducem mult în derizoriu) un fel de ”adidas”: ”mi-am luat adidași de la Puma” Sau ”au venit panourile de rigips de la Siniat”. Poate nu știți că termenul ”frigider” la origine a fost un tip de răcitor care a avut acest nume. Sau că ”geamul termopan” este de fapt produsul din anii 1930 inventat de firma Saint Gobain sub acest nume. Altfel spus, un substantiv propriu care a devenit atât de cunoscut și utilizat încât s-a transformat în... substantiv comun.
Bazele principiului de casă pasivă au fost puse de doi cercetători – un suedez, Bo Adamson de la Universitatea Lund, şi un neamţ, Wolfgang Feist, cercetător la Institut für Wohnen und Umwelt, în mai 1988. Îi bănuiesc că s-au întâlnit la o conferință pe tematică de termotehnică sau de durabilitate a produselor. Unul este profesor - deci teoretician - celălalt cercetător, deci are la dispoziție mijloacele de a verifica, prin experimentare, ipotezele. Cercetări comune ale celor doi, finanţate de germani, au cristalizat conceptul şi în septembrie 1996 s-a fondat Passivhaus-Institut în Darmstadt. Restul a devenit istorie. Și un produs complex: casa pasivă. Adică... un substantiv comun.
