”Casa solară: ghid practic” este un articol scris în 2006, adică acum aproape 20 de ani. Chiar dacă ce scrie acolo e perfect valabil și azi, este bine de știut că nici acum două decenii principiile expuse nu reprezentau o noutate în domeniul construcțiilor: imaginea care ilustrează această introducere este coperta unei cărți, Your Solar House, publicate în ... ianuarie 1947 (editor Maron J. Simon). Cartea (pe care o puteți găsi pe site-ul Amazon https://www.amazon.com/SOLAR-HOUSE-Solar-Houses-country/dp/B000ZPRU3U) cuprinde o colecție de proiecte - unele propuse de nume mari din arhitectura Statelor Unite - care acordă o mai mare importanță însoririi. De fapt prin anii '70, ca reacție la criza petrolului, am mai asistat la o perioadă în care arhitectura solară a fost intens promovată, nu atât prin componenta pasivă de proiectare cât pe integrarea panourilor (termo)solare în anvelopa clădirilor. Da, moda a ajuns și în România iar unul din hotelurile de pe litoralul Mării Negre a avut multă vreme astfel de panouri pe învelitoare.
Pe măsură ce prețul combustibilului a scăzut, interesul pentru arhitectura solară a scăzut și el: costurile de producție și întreținere ale acestor sisteme nu se prea amortiza, cu toate eforturile unor state de a subvenționa producerea panourilor solare.
Folosirea soarelui ca ”material de construcție” în proiectarea clădirilor este mult mai veche: Vitruviu vorbește despre organizarea spațiului astfel încât aportul solar să fie maxim în celebra sa De architectura - libri decem. Iar egiptenii foloseau tunelurile solare pentru luminarea unor încăperi ale piramidelor. Adică... ”Toate-s vechi și nouă toate”...
