De la bijuterie la pocal, de la pocal la element de închidere a anvelopei clădirii, de la fereastră la vitraliu, de la adorație la distrugere, de la obiect lux la produse de masă. Iată, într-o frază, istoria sticlei de acum 5000 de ani până în perioada Art Nouveau, perioadă pe care o tratează acest articol.
”Poate niciun material nu este mai fascinant decât sticla” spuneam în introducerea primului articol despre vitralii. Uluitoare dorința de a întrepătrunde utilul - nevoia de asigurare a luminii în spațiul construit - cu frumosul! Altminteri de ce atâta bogăție în poveștile pe care le spun vitraliile catedralelor și, ulterior, a reședințelor nobiliare.
Lumea materialelor de construcții este fascinantă și asemenea unui labirint sau asemenea poveștilor din cele 1001 de nopți: niciodată nu știi unde ai ajuns, ce drum se deschide sau ce poveste începe. Nu există material de construcție plicticos sau a cărui poveste să se fi încheiat. Dar poate niciun material nu este mai fascinant decât sticla.
”Blocuri de sticlă... altfel” se referă la un sistem de pardoseli apărut - cum altfel?! - ca răspuns la nevoia de a asigura luminarea directă a unor spații întunecoase. Și nu de ieri-de azi ci de circa o sută de ani. De ce să aprinzi lumina, ziua, când acest serviciu poate fi asigurat de prietenul nostru, soarele, gratuit? Că doar nu acum s-a inventat eficienta utilizare a energiei în clădiri!
”Lumina din pereți lichizi”în arhitectură continuă seria sistemelor neconvenționale de partiționare a spațiului construit. Fie ca element de anvelopă, deci de delimitare a spațiului interior de cel exterior, fie de compartimentare, cracteristicile blocurilor umpluate cu apă conferă unicitate clădirii în care sunt prevăzute. În plus, blocul de apă realizează și o termoizolare a elementului de anvelopă.
”Lumina din piatră” tratează problematica placajelor subțiri din piatră naturală care pot căpăta valențe noi în expresia arhitecturală și face o prezentare a tipurilor de piatră utilizate ca placaje translucide. ”Lumina din piatră” conferă spectaculozitate spațiului prin folosirea abilă a ceea ce are mai aparte piatra: culoare, textură, venatură, puse în evidență prin lumină.
Filtrarea și multiplicarea luminii reprezintă una din modalitățile de asigurare a calității spațiului interior. Nu doar oglinzile ci și tunelurile solare, deseori prevăzute și cu heliostate, aduc lumina în spațiile interioare, întunecoase. Sistemele nu sunt noi: se pare că se utilizau și în Egiptul antic, pentru a lumina anumite încăperi tainice din piramide.
Filtrarea și multiplicarea luminii reprezintă una din modalitățile de asigurare a calității spațiului interior. Dintre metodele adoptate de arhitecți pentru satisfacerea acestei cerințe, articolul prezintă ca posibilități fațada sudică a Institutului Lumii Arabe, închisă cu panouri vitrate care integrează o elaborată ”țesătură” de diafragme care reproduc mișcarea irisului ochiului uman, deschizându-se și închizându-se în funcție de cantitatea de lumină, respectiv glafurile laterale din oglindă și suprafețele reflectante ale spațiului interior din clădirea Torre Agbar, care, prin reflexii succesive, asigură nivelul necesar de iluminare al acestui spațiu.
Plecând de la PANOURILE ELECTROLUMINISCENTE, despre care am mai amintit aici, am ajuns la LEC, abreviere de la LIGHT EMITTING CAPACITOR, un sistem deosebit de panouri luminoase, subțiri cât foaia de hârtie. Dar, un bob zăbavă, dragi cititori…
Unii dintre dumneavoastră au văzut pardoseala din plăcuțe de mozaic cu foiță de aur, de la Palatul Mogoșoaia. În anii '70-'80 însă imaginea era total diferită, cenușie și tristă, mozaicul fiind ascuns de un strat de mortar de ciment. Când am vizitat Palatul, copil fiind, mi s-a părut, cumva, ciudat spațiul din cauza acestei pardoseli […]
