Categorie: Scări

Problematica specifică balustradelor care limitează spații unde pot circula copii mici neînsoțiți ar merita o atenție mai mare decât cea de care se ”bucură”, mai ales la clădirile de locuințe. Dar nu numai.

Am mai spus și o voi repeta: arhitectul vine cu ideea; cu ”scânteia” dar realizarea efectivă a unei clădiri - sau subansamblu - este un efort colectiv, multi și interdisciplinar.
Scările - cu și fără balustrade - sunt sculpturi monumentale pe care noi - furnicuțe - trebuie să putem să urcăm și coborâm în siguranță. 

O întrebare uneori sâcâitoare: unde punem scara? Păi depinde de scară: dacă este o ”sculptură în spațiul construit” așa cum o defineam în alte articole sau dacă este doar un subansamblu funcțional care are ca rol circulația în siguranță a oamenilor (Mda... pe scară ar trebui să circule oamenii - uneori cu animăluțele lor de companie - nu să se târască mobilier și colete grele). Răspunsul la această întrebare conduce la decizia dacă scara trebuie să se vadă sau doar să se intuiască? Oricum este - credem - important să se știe unde este pentru că uneori accesul la scări este vital. 

Mai puțin ”spumos” decât altele, acest articol prezintă scările așa cum sunt definite ele în Normativul specific: NP 063-2002. Pornind de la diferitele clasificări ale tipurilor de scări, sunt enunțate elementele definitorii ale scărilor și sunt punctate caracteristicile și condițiile care trebuie respectate pentru diferite(le) tipuri de scări.

Povestea treptelor solitare continuă și în acest articol. E firesc, având în vedere câte glezne luxate sau genunchi juliți (variantele cele mai ”prietenoase”) pot sta mărturie acestor amenajări arhitecturale ale spațiului (interior sau exterior). Sigur, dacă te-ai împiedicat de câteva ori, ții minte (povestesc din experiență proprie) dar poate nu trebuie să se ajungă la ceva atât de radical.

Nimic nu e mai periculos decât o treaptă. Una singură. Unică. Arată atât de bine pe planuri și în secțiuni, se pot face diferențe de materiale, de culoare, o nebunie...
Nu dorim nimănui, însă, să locuiască într-o casă unde există un decalaj în pardoseală de... o treaptă. Sau de două. Sau...

Conform unor statistici americane, circa 12.000 (da, douăsprezece mii) de persoane își pierd viața anual ca urmare a căderii pe scări. Detaliind, conform aceleiași surse care citează un studiu publicat de The American Journal of Emergency Medicine în anul 2017, un procent de 67% din totalul acestor cazuri este acoperit de persoanele în vârstă și copiii mici. Continuând statistica, articolul mai precizează că 32% din căzăturile pe scări au avut drept consecință entorse, 19% s-au soldat cu fracturi diverse, 21% au condus la leziuni la cap și gât sau la leziuni ale spatelui sau măduvei spinării. V-am speriat suficient de tare încât să citiți articolul?

Plecând de la uluitoarea scară plutitoare a lui Eero Saarinen putem comenta că, dacă i-am pune o balustradă, ar fi mai puțin spectaculoasă. Da, dar ar fi mai sigură! Dacă nu ești stăpân pe mișcările tale, nu urci pe o astfel de scară, că riscul este să pui piciorul greșit și să cazi. Ca să nu mai amintesc de persoanele care au acrofobie, vertij sau alte afecțiuni care le împiedică oricum să țopăie pe scări, oricât de sigure ar fi acestea.

Scările suspendate sunt sisteme elegante de scări, aproape transparente prin delicatețea detaliului. Fiind elemente sculpturale - nu doar căi de evacuare în caz de pericol - grația este asigurată prin material și finețea detaliului. Scările suspendate sunt dovezi ale colaborării arhitectului cu inginerul de specialitate (structuri / metal).

Posibilitățile de expresie ale betonului sunt foarte variate, permițând atât exprimarea materialului de construcție cât și mascarea acestuia în spatele unui alt material de finisaj. A fost posibilă astfel realizarea de scări cu costuri incomparabil mai mici decât dacă s-ar fi utilizat, să zicem, blocuri masive de piatră, dar cu aspect asemănător.