Să vă povestesc: vara trecută (în 2024) a avut loc pe strada mea (și prin împrejurimi) o acțiune hei-rupistică de înlocuire a trotuarelor din asfalt cu tortuare din dale de beton. Hai să zicem că ideea în sine nu e foarte rea, dat fiind că asfaltul era cam vai de mama lui. Problema de fond este cu ce înlocuiești? Și... cum execuți lucrarea!
Bazele principiului de casă pasivă au fost puse de doi cercetători – un suedez, Bo Adamson de la Universitatea Lund, şi un neamţ, Wolfgang Feist, cercetător la Institut für Wohnen und Umwelt, în mai 1988.
Cercetări comune ale celor doi, finanţate de germani, au cristalizat conceptul şi în septembrie 1996 s-a fondat Passivhaus-Institut în Darmstadt. Restul a devenit istorie. Și un produs complex: casa pasivă.
Deși ideea de a utiliza spațiul de sub acoperișul în pantă este banală, în arhitectura tradițională românească soluția nu s-a utilizat. din multe motive. Acum vreo 25 - 30 de ani însă a apărut un curent de opinie care promova această idee și - mai mult - dacă nu ai un pod, fă-l, ca să ai ce mansarda. O fi bine... o fi rău... De aici și titlul articolului: mansardarea blocurilor, pro și contra.
Conform unor statistici americane, circa 12.000 (da, douăsprezece mii) de persoane își pierd viața anual ca urmare a căderii pe scări. Detaliind, conform aceleiași surse care citează un studiu publicat de The American Journal of Emergency Medicine în anul 2017, un procent de 67% din totalul acestor cazuri este acoperit de persoanele în vârstă și copiii mici. Continuând statistica, articolul mai precizează că 32% din căzăturile pe scări au avut drept consecință entorse, 19% s-au soldat cu fracturi diverse, 21% au condus la leziuni la cap și gât sau la leziuni ale spatelui sau măduvei spinării. V-am speriat suficient de tare încât să citiți articolul?
”Blocuri de sticlă... altfel” se referă la un sistem de pardoseli apărut - cum altfel?! - ca răspuns la nevoia de a asigura luminarea directă a unor spații întunecoase. Și nu de ieri-de azi ci de circa o sută de ani. De ce să aprinzi lumina, ziua, când acest serviciu poate fi asigurat de prietenul nostru, soarele, gratuit? Că doar nu acum s-a inventat eficienta utilizare a energiei în clădiri!
”Casa solară: ghid practic” este un articol scris în urmă cu aproape 20 de ani și care prezintă câteva posibilități de a asigura consum redus de energie în clădir. Pornind de la analiza sitului și amplasarea pe teren și mergând până la nivelul detaliului - alegerea materialelor și sistemelor care fundamentează realizarea subansamblurilor constructive - articolul punctează câteva din măsurile care fac parte din strategia pasivă de proiectare pentru clădiri cu consum redus de energie convențională.
Tavan sau plafon? Fals sau suspendat? Termenul tehnic dedicat care definește subansamblul constructiv nestructural care limitează la partea superioară spațiul interior al unei încăperi este tavanul. Nu plafonul deoarece acest substantiv se poate referi la multe: plafon de nori, plafon salarial, plafon de... competență (de tavan salarial nu am auzit până acum). Și, ducând definiția mai departe, dacă limitează, înseamnă că nu e fals ci real.
Plecând de la uluitoarea scară plutitoare a lui Eero Saarinen putem comenta că, dacă i-am pune o balustradă, ar fi mai puțin spectaculoasă. Da, dar ar fi mai sigură! Dacă nu ești stăpân pe mișcările tale, nu urci pe o astfel de scară, că riscul este să pui piciorul greșit și să cazi. Ca să nu mai amintesc de persoanele care au acrofobie, vertij sau alte afecțiuni care le împiedică oricum să țopăie pe scări, oricât de sigure ar fi acestea.
Nu mi-aduc aminte să mă fi cățărat prea mult, copil fiind, prin pomi. Ce vreți?! Fată de oraș. Dar tocmai că am fost fată de oraș, mă urcam, pe ”scara de pisică” (ce treabă au aici pisicile... nu știu), pe... terasa blocului nostru... și pe terasele altor blocuri (copil fiind), că nu era mare brânză să urci scara verticală și să ieși pe casă! Pe atunci nu mă uitam la starea învelitorii - asta a venit cu vârsta și cu profesia - ci la apusul de soare în spatele liniei blocurilor. Nici părinții nu erau îngroziți de escalada noastră: făcuseră mai multe șotii în copilăria lor decât aveam noi imaginația a face.
”Lumina din pereți lichizi”în arhitectură continuă seria sistemelor neconvenționale de partiționare a spațiului construit. Fie ca element de anvelopă, deci de delimitare a spațiului interior de cel exterior, fie de compartimentare, cracteristicile blocurilor umpluate cu apă conferă unicitate clădirii în care sunt prevăzute. În plus, blocul de apă realizează și o termoizolare a elementului de anvelopă.
