Plecând de la uluitoarea scară plutitoare a lui Eero Saarinen putem comenta că, dacă i-am pune o balustradă, ar fi mai puțin spectaculoasă. Da, dar ar fi mai sigură! Dacă nu ești stăpân pe mișcările tale, nu urci pe o astfel de scară, că riscul este să pui piciorul greșit și să cazi. Ca să nu mai amintesc de persoanele care au acrofobie, vertij sau alte afecțiuni care le împiedică oricum să țopăie pe scări, oricât de sigure ar fi acestea.
Nu mi-aduc aminte să mă fi cățărat prea mult, copil fiind, prin pomi. Ce vreți?! Fată de oraș. Dar tocmai că am fost fată de oraș, mă urcam, pe ”scara de pisică” (ce treabă au aici pisicile... nu știu), pe... terasa blocului nostru... și pe terasele altor blocuri (copil fiind), că nu era mare brânză să urci scara verticală și să ieși pe casă! Pe atunci nu mă uitam la starea învelitorii - asta a venit cu vârsta și cu profesia - ci la apusul de soare în spatele liniei blocurilor. Nici părinții nu erau îngroziți de escalada noastră: făcuseră mai multe șotii în copilăria lor decât aveam noi imaginația a face.
”Lumina din pereți lichizi”în arhitectură continuă seria sistemelor neconvenționale de partiționare a spațiului construit. Fie ca element de anvelopă, deci de delimitare a spațiului interior de cel exterior, fie de compartimentare, cracteristicile blocurilor umpluate cu apă conferă unicitate clădirii în care sunt prevăzute. În plus, blocul de apă realizează și o termoizolare a elementului de anvelopă.
Continuând seria de articole despre fațadele care generează energie prezentăm în al treilea articol din seria Fațade care generează energie, sisteme de parasolare fotovoltaice. Aceste componente ale anvelopei clădirii combină strategii pasive de proiectare (protecție împotriva însororii excesive) cu strategiile active (echipamente care produc energie folosind radiația solară). Este motivul pentru care am denumit - puțin forțat - parasolarele fotovoltaice ”pârghii pasiv-active”.
Piatră toarsă și fum înghețat. Sigur, sunt metafore, ca să vă fac curioși să citiți articolul. Are aproape 15 ani dar noi tot ”încremeniți în proiect” suntem: polistirenul ne acoperă la propriu (eram gata să scriu ”ne îngroapă” dar aș fi făcut o mare nedreptate unui material foarte bun, pe ”culoarul” lui de ”alergare”). De ce ni s-a luat de polistiren? Foarte simplu, zic eu: pentru că a fost montat și unde trebuie și unde nu trebuie. Și nu e singurul material termoizolant: domeniul termoizolațiilor contemporane, se desfășoară de la produse din vată bazaltică - piatră toarsă - până la aerogel - fum înghețat. Pe undeva, pe-acolo este și polistirenul.
Scările suspendate sunt sisteme elegante de scări, aproape transparente prin delicatețea detaliului. Fiind elemente sculpturale - nu doar căi de evacuare în caz de pericol - grația este asigurată prin material și finețea detaliului. Scările suspendate sunt dovezi ale colaborării arhitectului cu inginerul de specialitate (structuri / metal).
Coșul de fum este locul pe unde vine Moș Crăciun dar și pe unde iese tot ce înseamnă aer poluat din încăperi: iarna prin coșul de fum se elimină gazele de ardere, fierbinți iar vara aerul cald, încărcat cu agenți poluanți.
”Lumina din piatră” tratează problematica placajelor subțiri din piatră naturală care pot căpăta valențe noi în expresia arhitecturală și face o prezentare a tipurilor de piatră utilizate ca placaje translucide. ”Lumina din piatră” conferă spectaculozitate spațiului prin folosirea abilă a ceea ce are mai aparte piatra: culoare, textură, venatură, puse în evidență prin lumină.
Fațadele care generează energie sunt sisteme contemporane de producere a energiei prin elementele de anvelopă ale clădirilor. Panourile fotovoltaice integrate în clădiri (building integrated photovoltaics, abreviate ca BIPV) au fost dezvoltate de decenii și astăzi au ajuns să fie integrate în fațade ca elemente verticale de pereți cortină sau fațade ventilate dar și ca sisteme de umbrire - parasolare - sau de învelitoare (ca solzi sau membrane hidroizolante). În ultimii ani fațade care generează energie au devenit dacă nu banale, sisteme comune în arhitectura mondială.
Apa de pe casă poate fi evacuată prin casă, printr-un sistem de dispozitive de preluare la nivelul terasei, de transport (preferabil) pe verticală prin clădire și de evacuare la canalizarea localității.
